COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea proiectului ”Apa înseamnă Viață!”

 

Activitatea GOSCOM SA Orăștie în parteneriat cu Asociația „Alert” în Deva organizează în perioada 01 – 15 martie 2024 concursul de desen cu tema “APA înseamnă VIAȚĂ!“, adresat tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Arta este cel mai liber mod de exprimare, fiind domeniul în care nu există reguli, ci doar sugestii, în care nu există restricții, ci doar imaginație și sinceritate. Prin lucrările personale, copiii își vor exprima propria viziune asupra acestui proiect.
  • Scopul:
– Educativ: rolul vital al hidratării, circuitul apei în natură, apa – resursă epuizabilă
– Medical și Prevenție: cunoașterea beneficiilor pentru sănătate aduse de consumul de apă
– Implicare Socială: ecologizare și economisirea resurselor de apă
– Artistic: concursul de desene
– Informativ și de promovare: rolul instituției în asigurarea condițiilor de trai optime în comunitate
  • Înscrierea:
04 – 15 martie 2024
Fiecare participant:
– Va da like paginii de Facebook Apa înseamnă Viața!
– Se va înscrie in grupul public FB Concurs de desene Apa înseamnă Viață!
– Va posta fotografia lucrării pe grupul dedicat acestui concurs, unde părinții și prietenii pot da Like-uri.
Fotografia trebuie însoțită de următoarele informații:
– Numele și prenumele copilului
– Vârsta copilului
Înscrierea copilului în competiție presupune acordul părinților asupra afișării datelor și a promovării lucrărilor pe rețelele de socializare și asupra expunerii lor în sediul organizatorilor.
  • Obiective: stimularea originalității și a potențialului creativ, dezvoltarea simțului civic, conștientizarea importanței apei pentru comunitate și viață.
  • Criterii de evaluare:
Evaluarea se realizează de către organizator, prin analizarea numărului de „Like”-uri primite de fiecare dintre lucrările postate.
Rezultatele concursului se vor afișa pe pagina de FB în data de 18 martie 2024.
Nu se admit contestații.
Vor fi desemnați câștigători primii 5 clasați. Câștigătorii vor primi diplome și daruri din partea organizatorului.
  • Echipa de implementare și organizare
Manager proiect: Fabius Kiszely
Coordonator pagina FB: Cristian Gros
  • Regulament de realizare a lucrărilor de artă
Tehnica este la alegere (mixtă). Suportul de hârtie va avea dimensiune A4. Se pune accent pe originalitate și expresivitate.
Lucrarea se fotografiază de sus, dintr-un unghi cât mai drept (Atenție la umbre!). Fotografiile vor fi postate pe Facebook unde, părinții și prietenii concurenților pot da „Like”.
Sursă: Activitatea GOSCOM
Cosmina Prața

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea proiectului ”Apa înseamnă Viață!”

 

În intervalul 04 – 23 martie 2024, ACTIVITATEA GOSCOM în parteneriat cu Asociatia Alert va implementa proiectul ”Apa înseamnă Viață!”.

Scopul campaniei:

  • Educativ: rolul vital al hidratării, circuitul apei în natură, APA – resursă epuizabilă
  • Medical și Prevenție: cunoașterea beneficiilor pentru sănătate aduse de consumul de apă
  • Implicare Socială: ecologizare și economisirea resurselor de apă
  • Artistic: concursul de desene
  • Informativ și de promovare: rolul instituției în asigurarea condițiilor de trai optime în comunitate

Concret, calendarul activităților propuse cuprinde:

  • Un număr de patru workshop-uri susținute de către specialist nutriționist, medic si antrenor fitness (18, 19, 20, 21 martie). Beneficiarii selectați sunt copii de toate vârstele, de la grădiniță și până la liceu, atât din mediul urban, cât și din cel rural.
  • Concurs de desene (4-15 martie) – adresat tuturor copiilor care doresc să participe. În baza regulamentului, câștigătorii vor primi premii din partea organizatorilor: diplome, rucsac, brățări personalizate si vor beneficia de expunerea lucărilor în sediul GOSCOM.
  • Ziua Porților Deschise (22 martie) la sediul Activitatea GOSCOM Orăștie
  • Campanie de ecologizare (23 martie) – un număr de 50 de copii cu vârste între 5 și 14 ani vor ecologiza zona Sibișel.

Pentru detalii suplimentare, responsabil comunicare mass-media este domnul Cristian Gros, telefon 0727 596 108.

ACTIVITATEA GOSCOM SA